Italienii îl au Buffon, francezii pe Lloris, spaniolii pe Casillas, danezii pe Schmeichel. Sunt portari care au scris istorie pentru țările lor, cu peste 100 de meciuri la națională.
Pe aceeași scară a istoriei țării din care provine, Jaime Penedo e cel mai bun goalkeeper din toată existența fotbalului panamez.
Are 137 de selecții la națională și a apărat poarta primei reprezentative timp de 15 ani (2003-2018), fiind titular la Campionatul Mondial din Rusia. Penedo și-a încheiat cariera la Dinamo, în 2019, după doi ani și jumătate petrecuți la București.
Acum stă într-un apartament pe malul Pacificului, în Panama City, e director sportiv la Federația Panameză de Fotbal, are o fundație prin care ajută copiii fără posibilități, care vor să joace fotbal, și se bucură de viața de familie, alături de soția sa Angie și cei doi copii.
Se simte fericit și împlinit și, la cinci ani de când a plecat din România, vorbește cu bucurie și respect despre țara noastră. S-a bucurat enorm că poate vorbi cu cineva din România și am stat de vorbă aproape patru ore, dar senzația a fost că dialogul putea continua încă pe atât.
ProSport: Jaime, cum e viața ta la 42 de ani?
Jaime Penedo: Mulțumesc lui Dumnezeu, e bună. Stau aici, în Panama City, orașul în care m-am născut și unde am toată familia. Mă bucur de viața post-fotbal, dar sunt tot în fotbal, însă nu la aceeași intensitate. Mă ocup de familie, am jobul meu de director sportiv, sunt ok. Am avut o carieră lungă, până la 38 de ani, am fost plecat 13 ani din țară, în Spania, SUA, Guatemala, Costa Rica și România, acum fac totul doar pentru Panama.
România, ce loc ocupă în cariera ta?
Cel mai important, că de acolo m-am lăsat de fotbal. Glumesc! Nu-mi pot clasifica activitatea, dar la Dinamo a fost o perioadă importantă pentru mine. A fost așa ca o ultimă provocare, pe care am dus-o la bun sfârșit, un moment bun pentru mine, venit la finalul carierei. Dinamo m-a ținut în priză, pentru a fi titular la Campioatul Mondial din Rusia, în 2018.
Cum a ajuns un fotbalist din Panama, tocmai la Dinamo, în România?
Impresarul meu spaniol mi-a adus oferta. Aveam 35 de ani și terminasem un contract în Costa Rica, la Saprissa, o echipă cu 39 de trofee, practic cea mai bună echipă din istoria lor. Cu doi ani înainte luasem titlul în MLS, cu LA Galaxy. Dinamo căuta un portar experimentat, eu aveam un CV bun, ne-am înțeles și am venit.
Știai ceva despre România?
Știam România de la CM 1994, cea cu Hagi, Popescu, Stelea, Dumitrescu. Despre campionatul României nu știam nimic, despre Dinamo nici atât. La noi însă, în zona asta, cumva contează mai puțin echipa sau țara, contează că te duci în Europa. Fotbalul european e visul fiecărui fotbalist. O ofertă din Europa e maximum pe care îl poți avea. Când a venit oferta, primul lucru pe care l-am întrebat a fost dacă e o ofertă din capitală sau din provincie, pentru că echipele din capitală au întotdeauna pretenții mai mari. Apoi am intrat pe youtube, am căutat Dinamo și când am văzut suporterii am zis Madre Mio, unde mă duc? În America Centrală, chiar și în MLS, nu există atmosferă din asta. Spectatori puțini, calmi, când am văzut fanii lui Dinamo, am zis bun, nu vreau să mă las de fotbal fără să joc și eu într-o astfel de atmosferă. Și am venit.
A fost o mutare bună sau mai puțin bună?
A fost foarte bună. Așa cum ți-am zis, a fost o ultimă provocare a carierei mele. Eu n-am venit la Dinamo de niciunde. Ok, nu mă știa nimeni în România, dar în Panama și în America eram foarte cunoscut. Aveam peste 100 de selecții la națională, eram matur, știam ce vreau de la viață. La început, vreo câteva luni cred, am fost rezerva lui Brănescu. El era un portar tânăr, fusese pe la Juventus, era normal să se mizeze pe serviciile lui. Dar eu fiind la alt nivel, am înțeles situația, mi-am așteptat rândul, n-a fost nicio problemă pentru mine. Și, deși eram la final de carieră, am învățat multe lucruri.
Care a fost primul impact cu Dinamo?
În 2016 nu erau problemele care au apărut ulterior. Antrenor era Andone, un om extraordinar. Mi-a plăcut tare de el. Am avut o relație extraordinară și Cătălin Grigore, antrenorul de portari. Primul impact a fost că trebuie să muncesc mai mult pentru a mă impune. La Dinamo a fost pentru prima dată când am simțit cu adevărat concurența, când mi-am dat seama că trebuie să lupt pentru locul meu.
Fotbalul românesc cum ți s-a părut?
Mult mai tacticizat decât cel din care provin eu. În MLS, spre exemplu, atunci și chiar și acum, diferența o face fizicul. Se aleargă mult, repede, agresivitate, în România se punea mult accent pe tactică. Fizic, nu era un fotbal prea puternic, dar tactic stătea bine, se făceau antrenamente, scheme, fiecare meci avea parcă și o partidă de șah.
Cum era Dinamo de atunci?
Eram mulți străini, ceea ce a fost iar o premieră pentru mine. Cred că eram șapte-opt în prima echipă, eu, Romera, Marici, Palici, Nemec, Rivaldinho, Gnohere, sincer nu-i mai țin minte pe toți după nume. În țările unde jucasem eu, erau doi-trei străini, la Dinamo am găsit o multinațională. A fost puțin ciudat, dar cumva bine pentru că toți trăgeau să joace titulari. Nu avea nimeni plăcerea de a sta în străinătate ca să ocupe banca de rezerve.
Dintre români de cine îți amintești?
Nedelcearu, Hanca, Steliano Filip, Dan Nistor. Nistor era o figură. Acum era supărat, acum era vesel, mă distra felul lui de a fi, îl iubeam pe băiatul ăsta, pentru că era foarte sincer și haios. Văd că joacă și acum și dă o grămadă de goluri. Un fotbalist foarte bun. Unul ca el ne-ar trebui nouă la națională în Panama, la mijlocul terenului.
Urmărești ce se mai întâmplă în România?
Oo, da! Mă uit la rezumate pe youtube, sunt pe rețelele sociale ale lui Dinamo, ale fanilor, sunt conectat. Îmi place să văd figuri care încă îmi sunt cunoscute.
Știi că Dinamo a retrogadat și nici acum nu se simte bine?
Da, da, știu și îmi pare rău. Când am fost eu acolo, Dinamo era stabilă, Negoiță a fost un patron bun, față de mine, cel puțin, a fost super serios. Mai târziu nu am înțeles ce s-a întâmplat. Nici acum nu-mi dau seama cine e de fapt patron, cine conduce, tot văd că vine unul, apare altul, se fac schimbări ca la fotbal în club. Sigur, nu e treaba mea ce fac cei care conduc, dar stabilitatea e principala condiție a performanței. Eu sper totuși ca Dinamo să nu retrogradeze iar, e o echipă de mare tradiție, cu multe titluri, cu fani extraordinari, nu ar câștiga nimeni dacă dispare.
E ceva ce nu ți-a plăcut la Dinamo?
Se strâmba din nas când plecam la națională. Țin minte că lui Miriuță nu-i convenea. Zicea mereu, Aa, Penedo, să nu plece, că e drum lung, diferența de fus orar, vine obosit, mai bine să nu meargă. A trebuit la un moment dat să pun piciorul în prag și să spun: Oameni buni, iubesc Dinamo, dar iubesc și mai mult Panama! Mă voi duce la națională întotdeauna, indiferent de consecințe. Până la urmă mă înțelegeau, că doar și ei fuseseră fotbaliști, și el, și Contra, Bratu, Rednic, cei pe care i-am mai avut antrenori.
Și până la urmă finalul cum a fost?
Finalul a fost după Mondialul din 2018, unde am mers cu naționala și am apărat toate trei meciurile. Am avut probleme mari la un genunchi, nu m-am recuperat ca lumea, corpul a început să cedeze, aveam o vârstă. Nu m-a dat nimeni afară, cum s-a spus la un moment dat că m-ar fi dat Rednic. Dovadă, că după ce am plecat de la Dinamo nu am mai semnat cu nimeni. Am zis, gata! Vreau ca eu să mă retrag din fotbal, nu fotbalul să mă retragă pe mine. Au fost oferte din SUA, din Panama, dar nu am mai vrut. Fusese uzura prea mare în 20 de ani de activitate. Cred că a contat oarecum ș ice s-a întâmplat la Mondiale.
În ce sens?
Păi am pierdut toate trei meciurile. Am luat trei de la Belgia, șase de la Anglia și două de la Tunisia. Noi n-am fost chiar pregătiți pentru acel turneu final. A fost euforia mare că ne-am calificat și acolo s-a cam terminat profesionalismul. Nu ne-am prezentat bine, n-am fost puternici și fotbalul ne-a pedepsit. Chestiile aste aș vrea să le schimb eu la naționala noastră.
Cum stă Panama acum?
Suntem într-un moment bun. Am adus un antrenor European, pentru care eu am insistat foarte mult. Tendința aici e să apelezi la sud-americani, în special columbieni, dar eu am insistat să aducem un european. Selecționerul nostru e Tomas Christiansen, danez, dar care a jucat mult în Spania, inclusiv la Barcelona. A antrenat Leeds și Union SG, în Belgia. El a revigorat naționala, e din 2020 aici și are peste 50 de meciuri, iar mai mult de jumătate sunt câștigate. A schimbat mentalitatea, a schimbat multe.
Fotbaliști aveți?
Avem cam două echipe care joacă în străinătate, jumătate dintre ei în Europa, restul în Columbia, Peru, MLS, Mexic, Costa Rica. Campionatul nostru intern e încă modest, avem un singur teren de iarbă în toată țara, restul sunt artificiale. Nu avem infrastructură fotbalistică, deși fotbalul e foarte popular în Panama.
Cine e noul Penedo din națională?
Panama are doi portari buni, experimentați, Mejia, care joacă în Uruguay, și Mosquera, care joacă în Israel. Cel mai cunoscut fotbalist e însă Murillo, de la Marseille. La momentul actual, după SUA și Mexic avem a treia echipă din CONCACAF.
Mondialul din 2026 se vede?
100 %. Bine, suntem și avantajați de sistem. SUA, Mexic și Canada, calificate din oficiu, locuri mai multe la turneul final, nu avem cum să-l ratăm.
Jaime Penedo despre:
…Budescu: „Unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-am văzut în cariera mea este Budescu. Exterioare ca ale lui nu prea există în lume”.
…frig: „Dacă e ceva ce nu mi-a plăcut în România este frigul. Iernile erau brr, terenuri tari, înghețate. E singurul minus al experienței mele”.
…echipa națională: „Când veneam la națională, eram întrebat mereu, de unde vin. Panamezii nu știau de România, dar le spuneam mereu că e o țară foarte frumoasă cu oameni calzi din Europa”.
…România: „N-am niciun motiv să bravez, dar vă spun sincer că mi-a plăcut mai mult în România decât în SUA. Nu pot să explic exact de ce, probabil a fost mai pe sufletul meu”.
…români: „Oamenii sunt foarte serioși în România. Aici, la noi, totul e mai pe relax. Această diferență pe mine m-a ajutat să fiu mereu concentrate cât am fost la Dinamo”.
…antrenorat: „Nu vreau să fiu antrenor, pentru că am avut o carieră încărcată și nu știu dacă mai rezist la stres, dar îmi place foarte mult să lucrez cu copii. Îi antrenez doar de plăcere, când am timp”.
…Federația de Fotbal din Panama: „Caut un director tehnic pentru Federația noastră, cineva care să implementeze filozofia lui Tomas Christiansen și la celelalte naționale, de tineret și juniori”.
Jaime Penedo este de 22 de ani cu Angie, care i-a devenit soție în 2013. Fost fotomodel, Angie este acum avocat și lucrează pentru Guvern. A fost în România, cu Jaime, și cei doi copii ai lor, Matia (10 ani) și Caia (7 ani) și are amintiri foarte frumoase de la București. „Doamne, iubesc România! Pentru noi a fost o experiență minunată, deși ni s-a schimbat stilul de viață complet. Am venit din Panama, unde aveam tot confortul și am stat într-un apartament cu două dormitoare, în Pipera. Eram noi, copiii și bona într-un spațiu atât de mic, dar foarte prietenos, un lucru care ne-a apropiat extrem de mult, ca familie”, a povestit Angie.
Schimbarea a fost totală pentru ea. A învățat să conducă mașină manuală, ducea copiii la grădiniță, mergea la mall, și-a chemat mama și chiar bunica în România, ca să-i viziteze, a călătorit prin Europa, în weekend sau vacanțe. „A fost altceva față de avusesem noi. Am văzut și România, am fost la Constanța, la Brașov, la Castelul Peleș, avem amintiri superbe din România. Mergeam la meci, pe Arena Națională. Am vrea să ne întoarcem într-o zi la București, să revedem acele locuri, Centrul Vechi era minunat”, a mai dezvăluit ea.
Jaime și Angie obișnuiau să-și ia copiii și să plece cu mașina pe diferite rute. „Ne bucura efectiv peisajul. Am văzut niște flori pe care noi nu le avem aici. Galbene, mari, era o încântare să vezi câmpuri întregi”, a povestit ea despre floarea soarelui.
Familia Penedo n-a plecat de la București cu mâna goală, ci cu un cățel. „Într-o zi când ne plimbam, am văzut doi căței abandonați pe marginea drumului și i-am luat acasă. Acum nu mai eram cinci în apartament eram șapte. N-am putut să-i ținem și Jaime i-a dus la club, după un timp, dar apoi am decis să ne luăm un cățel. Așa a apărut în viața noastră Lea, am botezat-o așa din Star Wars. E românca noastră. Am luat dintr-un oraș, cam la o oră de mers de București, nu mai știu cum se numește”, a mai povestit soția lui Jaime Penedo.
Tot ea s-a ocupat de cartea biografică a soțului ei, care s-a vândut în peste 5.000 de exemplare, fiind cea mai vândută biografie sportivă din Panama. Cartea se numește Nunca te rindas (Nu renunța niciodată) – Panama, mi orgolio (Panama – orgoliul meu) – El Futbol, mi esenanza de mia vida (Fotbalul – esența vieții mele).
Jaime Penedo e un om realizat la momentul actual. Locuiește într-un apartament dintr-un zgârie – nori de pe malul Oceanului are alte două apartamente în Casco Viejo, zona istorică a metropolei, pe care le închiriază prin airbnb.
Am fost împreună în centrul lor istoric, un loc prin de restaurante și baruri, pierdute printre clădiri care stau în picioare de sute de ani și nu exagerez cu nimic când spun că e un idol local.
Oamenii îl opresc pe stradă să facă poze cu el, îl invită la masă, sunt fericiți să-l vadă. Popularitatea lui este mare și întreținută de felul său vesel și amabil de a fi. Face poze și cu bogați și cu săraci, se așează pe pietre lângă ei, râde, glumește cu polițiștii și portarii clădirilor.
Numele lui Penedo are șanse să reziste în fotbalul din Panama. Fiul lui Jaime, în vârstă de zece ani, joacă fotbal încă de când era la București.
E mijlocaș ofensiv și stângaci. Tatăl său îl urmărește mereu la meciuri, chiar și la antrenamente și îl încurajează să se țină de fotbal. „Sper să ajungă fotbalist, e înebunit după minge, ar juca toată ziua, dar trebuie să se mai ocupe și de școală”, a spus el.
Jaime Penedo:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER